Despre un concurs în vârstă de 29 de ediții, oricine ar fi putut spune că Infoliceanul nu mai poate aduce nimic nou. Însă imediat ce a pornit, pe toată durata organizării și până la desfășurarea probelor și premiere, ediția de anul acesta a adus un vibe pozitiv uriaș de care, recunoaștem, ne era dor după anii pandemiei. Voi încerca să las în acest articol post-concurs ceva din această energie în speranța că vă veți dori să intrați în comunitatea faină Infoliceanul.
Secțiunile de concurs
Concursul ”Infoliceanul” a numărat în acest an peste 90 de elevi participanți, de la toate liceele din Sibiu. Dintre acestea, Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” și Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal”, prin cadrele didactice implicate au găzduit probele și au coordonat elevii și activitățile alături de echipa organizatoare a Ropardo. Astfel, liceenii și-au putut înscrie ideile și proiectele la cele cinci categorii: Programare, Robotică, Creativitate, Prezentări PowerPoint și AutoCAD.
Secțiunea de Creativitate Software ne uimește în fiecare an, nu ea cât ideile elevilor, proiectele lor. Și ne-a plăcut și de data aceasta ce am văzut privind lumea prin ochii și mintea lor. De aceea, cred că merită să nominalizăm aici câteva dintre proiecte software prezentate în cadrul secțiunii: Principiul de funcționare și interpretarea codurilor specifice unui certificat COVID-19, Procesarea limbajului natural în comenzi HTML, CSS, Joc de Șah și Inteligență Artificială, Grădina de fractali, Mind Games.
Vedeta ediției a fost secțiunea de Robotică. Cum elevii au arătat un interes deosebit pentru aceasta, toate cele 20 de locuri disponibile s-au ocupat rapid. Elevii au lucrat în echipe de câte doi, învățând să colaboreze și arătându-și iscusința în asamblarea kit-ului Arduino pus la dispoziție de Ropardo.
Zece roboți asamblați mai târziu, participanții au primit o a doua provocare: să corecteze codul furnizat astfel încât robotul lor să parcurgă corect si cel mai rapid traseul predefinit. 10,6 secunde este timpul robotului câștigător. Totuși, marele câștig al tututor, elevi și organizatori la un loc, a fost atmosfera din sala de concurs, și vă spun asta din sursă directă. Dar las imaginile de mai jos să vă convingă:
Secțiunile de Programare, Prezentări PowerPoint și AutoCAD sunt deja tradiție, adunând în fiecare an mai mulți elevi, fiecare demonstrându-și cunoștințele și creativitatea în domeniul lor.
Organizare, dar mai ales echipă
Ediția 29 a fost una deosebită deoarece am retrăit energia de aduna o comunitate, de a crea ceva, de a lăsa ceva în urmă. Da, în spate este munca unei echipe de 15 oameni care își merită pe deplin laudele pentru organizare și gestionarea timpului scurt, creativitatea problemelor enunțate, pregătirea premiilor și a diplomelor, diseminarea evenimentului și buna colaborare cu instituțiile implicate. Dar mai ales, s-au străduit să creeze o experiență de calitate pentru elevi pentru ca acești să își dorească să revină la concurs sau să rămână în comunitatea Infoliceanul ca voluntari pe viitor.
E-mail: infoliceanul [at] infoliceanul [dot] ro
Premierea
După două luni de pregătire și alte două săptămâni dedicate desfășurării concursului, festivitatea de premiere ne-a suprins cu un număr impresionat de elevi prezenți, alături de îndrumătorii lor. Bineînțeles câștigătorii primelor trei locuri, de la toate secțiunile s-au ales cu cele mai techie premii. În total, nu mai puțin de 26 de premii, acordate pentru rezultate individuale sau de echipă și alese pentru a răspunde dorințelor și nevoilor voastre. Nu zicem decât atât: La mai multe, dragilor!
Toți participanții, câștigători sau nu, au primit diplome recunoscute de Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, diplome numai bune de adăugat în portofoliul personal.
Manifest pentru comunitate
Vă întrebați poate de ce facem asta. Cine altcineva poate răspunde mai bine la această întrebare decât chiar inițiatorul Infoliceanul, în prezent CEO al Ropardo, Ciprian Cândea, care cu emoție spune că ”Ideea care a pus bazele și care susține proiectul ”Infoliceanul” de 29 de ediții, pe lângă acest concurs în sine, este să ne cunoaștem mai bine între noi. Pentru mine, personal, a fost o surpriză plăcută să văd atâtea idei bune și foarte bine prezentate. M-au impresionat ideile prezentate la toate secțiunile la care am putut să particip și m-am bucurat să văd elevi de la atât de multe licee din oraș. Importante nu sunt premiile în sine, ci această energie care se creează în comunitate”.
Pregătiți pentru o nouă etapă
Ediția 29 a fost huge, de la cifre până la atmosfera din timpul probelor și a premierii, parcă lăsându-ne să anticipăm o ediție 30 pe măsura aniversării. Așa că, da, vă așteptăm anul viitor să fiți alături de Infoliceanul, fie că sunteți elevi, profesori sau voluntari, să ducem Infoliceanul la un nou nivel.
Vă garantăm că nu veți rata evenimentul dacă ne urmăriți pe pagina de Instagram a Ropardo.